Dupa deliberari cu Bogdan…
bogdan: blogul e mort oricum
bogdan: trebuie doar ingropat de marius
…se pare ca asta e ultimul articol.

Stiu ca v-a placut Ratatouille… chiar daca e doar o tocana, nu prea gustoasa.
(Sau nu se pricep aia din Nice s-o prepare asa cum trebuie)

Reformuland un “cliché” ajuns deja “famous”, Dinge sind so:
Oricine poate fi o vedeta. Chiar si tu.

Ce inseamna Vira? Cine sunt prietenii nostri?
Si de ce nu mai facem filme misto…?

Filmul asta o sa ramana ceva timp pe prima pagina. Am devenit peste noapte oameni seriosi, prezentabili si nu ne mai permitem bufonerii, jam sessionuri si filmulete prost editate&filmate.

Eu si Bogdan gasim din ce in ce mai putin timp ca sa ne vedem si sa facem chestii creative.
Sunt convins ca li se intampla tuturor. Si asa cum povesteau parintii nostri (provinciali sau nu) despre “Anii de liceu”, care nu se mai intorc, asa s-a intamplat.

Mi-e dor de Vali, dar nu de cel de-acum, intotdeauna “ocupat, blazat si workahoolic”.
De Razvan, atunci cand nu avea prietena si mai iesea din casa “cu baietii”.
Marius, cand nu vorbea englezeste prin Edinburgh.
Oana, cand nu era casatorita in Brasov si nu se mai deslipea de Bogdan.
Silviu, cand ii povesteam despre “voluptatea femeii”.
Stefan, maestrul chitarii.
Oana, cand nu stia ca Marius e indragostit.
Alexandra, care se lupta cu Cioran si Eliade, dupa niste piese de Korn.
pe Cezar nu-l vedeam prea des in perioada aia, schimba acoperisul.
de Elena nu mi-e dor.

Sigur ca as putea face o lista uriasa, dar se intelege ideea. Sunt nostalgic, in regresie, bate evolutia la usa mea si ma gaseste in negare. Sunt “poet, filozof si moralist”, de mana a doispea, imi place Paunescu si ascult Metallica. Nu vreau sa stiu cate statii sunt intre Unirea si Crangasi, nici ce concert smecher e in Preoteasa. Vin zilele liceului, Vlad joaca in “Suflete tari”, diriga imi cere sa cant la chitara pentru matematica. E greu sa iesi din casa dupa ora 8 seara. Spre deosebire de restul gastii, nu am internet.

Bogdan e plecat la Aristoteles Workshop, vine la sfarsitul lunii, iar eu plec in weekendul asta in Slovenia pentru primul festival la care a fost acceptat filmul nostru.
N-am reusit sa termin seria filmelor de la Belgrad, dar o sa incepem sa le postam dupa ce terminam cu festivalurile si plecarile (probabil in octombrie) + celelalte filmulete care se vor aduna de acum si pana atunci. Trenuletul asta care se cheama VIraFilms a inceput sa se miste, incet si cu poticneli ca personalul de Iasi, dar merge inainte.

O sa incercam sa traducem continutul paginilor pentru prietenii nostri de peste hotare, al caror numar creste constant. Un comentariu, doua, s-ar putea sa gasiti pe profilele noastre de facebook, daca vi s-a facut dor tare de noi.