Material filmat pe parcursul festivităţilor denumite “Zilele Bucureştiului”, îmbinând concertul trupei Pontice (melodia portugheza Estra la Bomba) cu instalaţia provizorie “Atelier de gravură” a liceului N. Tonitza şi gestul spontan al fetelor îmbrăcate în costume medievale de a dansa pe cântecele trupei.

Infiinţată în 2004, la iniţiativa actorului Cătălin Mirea, trupa Pontice şi-a propus să interpreteze muzica medievală tradiţională europeană. “Grupul s-a coagulat de fapt în 2002, în colaborare cu Compania de teatru Studio 24. Ne numeam atunci Truverii şi trupa era formată în mare parte din studenţi. Jucam teatru medieval, cântam muzică medievală şi călătoream foarte, foarte mult, pentru a descoperi muzică şi pentru a transmite din experienţa noastră şi tinerilor din alte ţări. Timpul s-a scurs, trupa a crescut şi în ani, iar acum mai avem un singur student.” Aşadar, trupa Pontice e alcătuită acum din doi actori (Catalin Mirea şi Viorel Paunescu), un muzician (violonista Raluca Stratulat), un jurist (Monica Ivanov), un jurnalist (Alina Sfabu) şi un student la Arhitectură (Mihai Para). Melodii: Kali Nifta (Grecia), Lu rusciu te lu mare (Italia), Tim Finnigan şi chiar Baba Căruntă, o melodie românească, preluată din repertoriul grupului Song.
Sunt sprijiniţi de Fundaţia Societatea de Concerte, reprezentată de domnul Gavril Tarmure, care le-a şi produs primul album, ce poartă chiar numele “Unu”.

surse
http://www.formula-as.ro/2005/674/cultura-9/pontice-8663
http://www.ziua.ro/display.php?id=179074&data=2005-06-23

Nu putem să nu includem aici momente de rară autenticitate lirică, surprinse cu delicateţe în structura articolelor:
Voci feminine duioase si limpezi, apoi tonalitati barbatesti, grave si serioase, erau acompaniate de acordurile suave ale unei viori, de o chitara si alte cateva sonuri ale unor instrumente din alta epoca: “blockflutte”, “vioara saracului”, “arborele ploii”, castaniete, tamburine si clopotei.
Centrul istoric al Bucurestiului, scapat de urgia claxoanelor si a gazelor de esapament, isi poate trai de-acum in relativa liniste trecutul misterios, intesat de patimi si plin de framantari. Pietonul, acea fiinta vetusta si vesnic ratacitoare, va avea in sfarsit ragazul sa priveasca mai atent dantelariile vechi ale caselor, savurand frumusetea lor care se cere mantuita de suferintele eroziunilor.